"... in odaie se ridica un zgomot de lemn, balamale ruginite, broaste sudate de vreme, strat pe strat, iar usa se deschide, enorma, cat sa poatea trece doi barbati unul peste altul; si lemnul scrasneste indelung, iar fiarele se trezesc. Inainte de a ne putea da seama ce se petrece, in odaie rabufneste lumina, cu spatele, puternica si perfecta, fiindca i-au luat sprijinul care a sustinut-o vreme de doua veacuri si, cu forta a doua sute de boi, cade pe spate in camera, ducand cu sine umbra lucrurilor in caderea turbulenta. Oamenii devin brutal vizibili, ca un fulger la amiaza, se clatina si am senzatia ca ar fi trebuit sa se tina ca sa nu-i dea jos lumina. "

Gabriel Garcia Marquez - Vijelia